trecător, odată cu luna plină

nu puteam face altceva decât să privesc în gol, în pustiu. singurul sunet pe care îl auzeam erau secundele; sunetul acela tic-tac, tic-tac... cât de repede trece timpul când eşti singur cu gîndurile tale. mă credeam în abis, în infinitul fracţiunii de secundă când am fost trezită de realitatea crudă a oaselor mele. m-am ridicat uşor spre cer, spre stelele ce sclipesc intens, cuprinsă de un fior rece, ce-mi trece prin şina spinării. nimic-ul acesta bizar de care sunt înconjurată mă ameţeşte. mă încurc în negrul gardurilor ce erau demult verzi, pline de viaţă, în gândul că odată erau toţi oamenii plini de zâmbete. ce s-a întâmplat cu ei? 

prea multe lucruri fără sens, aşa că am păşit şi am plecat înspre lună.