dimineaţa pasiunii albe

Astăzi m-am trezit cu o încercare de dimineaţă perfectă.
El a venit, mi-a adus o ceaşcă de cafea rece, căci aragazul şi-a făcut de cap cu mintea lui, ţinând în mână o ţigară făcută dintr-o hârtie. îmi şoptea la ureche, atingându-mi cele mai sensibile simţuri, în timp ce sufla fumul agale spre chipul meu abia renăscut. Am deschis ochii şi l-am văzut. Cele mai mici detalii mi-au sărit cel mai mult în ochi. Genele lui dese şi lungi, firul de păr ridicat şi bucuria din ochii săi. Mă liniştea, în timp ce eu îl sorbeam din priviri.
O dimineaţă aproape perfectă. Nu mi-am dorit nimic mai mult în viaţă decât lucruri simple, poate chiar banale.
Unul dintre aceste lucruri simple a fost o zi perfectă, pe care nu o trăisem decât o dată, cu mult timp în urmă. Fiecare clipă trecea mai repede decât de obicei când îi simţeam respiraţia fierbinte pe gâtul meu... Hmm, dragoste dis de dimineaţă. Lângă focul încins din şemineu, noi ne iubeam mai cu foc decât acesta, savurând fiecare moment, păstrându-i amintirea şi aroma într-un loc ştiut doar de noi. 
Te-aş putea privi ore întregi. Pe tine şi aluniţa ta de pe nas.Ţi-aş putea păstra zâmbetul dacă vreodată ai pleca, l-aş înrăma şi l-aş aşeza lângă mesajul din fiecare zi: "Azi o să-ţi meargă bine!" Am aruncat o privire scurtă mesajului, având un singur gând ca răspuns pentru ziua aceasta: "Nu mai spune?". Aş putea scrie un bilet mereu când mă răsfeţi, şi aş putea umple zece borcane până mâine. Dar oare...
M-ai putea iubi la fel?