Nu era special, era doar o altă zi obişnuită. Ştiam că nu voi apuca vârsta de 50 de ani, şi am ştiut cu adevărat. Am visat, am trăit, am râs, am plâns-
...şi uite aşa a ajuns strada mea să-mi fie loc de veci. Cenuşa mea a fost împrăştiată pe iarba pe care m-am plimbat odată, pe sub pomii care mi-au oferit umbra lor cândva, peste trandafirii roşii pe care îi admiram pe vremuri, şi peste gardurile la care povesteam odată. Şi după ce prietenele mele şi-au luat rămas bun, a trecut o boare de vânt care a purtat în aer ceea ce mai rămăsese din mine. În timp ce mă uitam în jos spre lume, am început să mă îndepărtez de ea... M-am îndepărtat de gardurile albe, de maşinile de pe şosea, de ceştile de cafea şi de aspiratoare. M-am îndepărtat de toate acele lucruri care păreau atât de banale, însă când le pui la un loc, însumează o viaţă... o viaţă care a fost întradevăr unică în felul ei. Să vă spun ceva... nu e greu să mori când ştii că ai trăit din plin, iar eu am trăit din plin. O, cum am mai trăit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
bagă mare cu comentatu.