Deep Mix Bucharest #024 mixed By Sorin Milea : Compozitor

Deep Mix Bucharest #024 mixed By Sorin Milea : Compozitor

ca şi briza mării

Cald. Aproape de fierbinte, şi totuşi destul de departe cât să simţi doar cu gândul.
Atât de departe de aceeaşi căldura simţită la atingerea chiar şi cu un vârf de deget al celui iubit, atât de departe de fiorul ce îţi aduce la realitate simţurile pe care nici nu ai crezut vreodată că le deţii... atât de departe de ceea ce nu te lasă să adormi noaptea, atât de departe de ceea ce simţi cu adevărat, iar tu eşti prins în acest pustiu îndepărtat. Singur, prins ca între două plase de păianjen, aşteptând momentul reîntâlnirii cu fericirea. Te învârţi într-un continuu cerc de gânduri şi emoţii, faci înconjurul lumii cu ochii deschişi, dar te opreşti unde consideri că-ţi este ascunsă fericirea. Fie după o stradă întunecată, fie după colţ, fie în orice colţ al lumii. Nimeni nu te poate opri din visat cu ochii deschişi, este lucrul indetaşabil, lucrul pe care nu ţi-l poate răpi sau ascunde nimeni, lucrul care de cele mai multe ori te salvează de la amărăciune.
Eşti captiv în prezent într-o lume unde cunoşti fericirea, însă nu o poţi atinge, nu o poţi săruta, o poţi doar dori, o poţi vizualiza dar nu o poţi avea. Aşteptarea te omoară, dar gândul că fericirea aceasta a ta te aşteaptă într-un colţ de lume cu braţele deschise, cu corpul fierbinte şi cu buzele reci, te salvează.
Şi simţi totuşi... simţi că o parte din tine absentează, că o parte din tine levitează prin univers, într-o continuă căutare.
Şi nu ştii unde se va termina cu fericirea, dar ştii de unde să începi. Şi nu ştii dacă are să meargă bine până la final, dar ai început şi e dificil să te opreşti acum. Şi ştiu dintr-o sursă sigură că ţi-ai dori să nu fii singur în locul în care eşti, că ţi-ai dori să poţi înota la o oră foarte târzie a nopţii alături de fericire, că ţi-ai dori la fel, să te laşi purtat de picioare în orice direcţie aleasă de ele în timp ce mâinile-ţi sunt ocupate, pentru că nu te vei plimba singur, te cunosc.
Dar aştepţi...
Într-un final, totul va fi perfect. Până atunci fericirea ta... te va aştepta probabil acasă. Acolo unde ar trebui să fii acum.

Mai fierbinte ca o rază

Devenisem curioasă să aflu mai multe despre el. Voiam să ştiu dacă culoarea iubirii îl atrage sau dacă adierea fină a vântului îi mângâie plăcut pleoapele atinse de magia vieţii. Aşa că l-am întrebat. Clipa de nebunie m-a prins de ceafa-mi îndurerată şi m-a transpus în Universul în care nu e nimic mai plăcut la atingere sau mai valoros decât momentul când el mi-a spus că mă iubeşte. Când soarele a apus şi norii au căzut în depresie, el mi-a zâmbit şi m-a cuprins cu tot corpu-i înfierbântat, şoptindu-mi amorul său ce dăinuie peste întregu-i trup.
Când orele devin secunde, iar secundele devin mai puţin decât un clipit, înseamnă că toate întâmplările petrecute până în această clipă nu au avut niciun fel de însemnătate. Acum e timpul. 
Şi mă-ntrebam dacă lumea asta întoarsă pe dos l-a afectat în vreun fel, sau dacă strălucirea din privirea mea când îl sărut îi provoacă naşterea unor anomalii în stomac. Voiam cu nerăbdare să îl iubesc şi să mă iubească. Nu am ştiut ce înseamnă să simţi că lumea îţi poate aparţine atât de uşor... doar printr-o atingere de mână sau un zâmbet inocent şi pur; or printr-un schimb de haine sau priviri. 
Pentru firea-i nebună şi deosebit de atrăgătoare, pentru visele ce le-am creat pentru a le trăi împreună, pentru nenumăratele clipe de nelinişte şi tensiune, şi chiar pentru infinitele posibilităţi de care putem profita, am să-ţi dăruiesc stelele şi galaxiile, lângă mine ca să dăinui pe vecie.
Căutarea iubirii a trecut pe lângă mine, privindu-mă cu ură, în timp ce se îmbarca într-un vapor plin cu amintiri reci şi fără de importanţă, care este gata de plecare de când l-am întâlnit pe el, şi care a pornit într-o eternă călătorie cu bilet doar dus.
Ei spun că în viaţă n-o să găseşti persoana aceea, ci că ea te găseşte pe tine. Şi atunci când se întâmplă acest lucru, prinde-o strâns de mână şi nu o lăsa să plece pentru că e o ocazie unică. Dacă ai avea o singură încercare, ai profita de ea? Nu lăsa să-ţi scape printre degete, trăieşte ca şi cum ar fi ultima ta zi şi ai dori să faci tot ceea ce ţi-ai propus vreodată. Împinge clipa cea mai plăcută către repetare, către tunelul infinit, către abisul fracţiunii de secundă.
Mă rătăcisem printre gândurile-mi singuratice, dar un lucru trebuie să fie clar:
Singuratică, dar niciodată singură.

trecător, odată cu luna plină

nu puteam face altceva decât să privesc în gol, în pustiu. singurul sunet pe care îl auzeam erau secundele; sunetul acela tic-tac, tic-tac... cât de repede trece timpul când eşti singur cu gîndurile tale. mă credeam în abis, în infinitul fracţiunii de secundă când am fost trezită de realitatea crudă a oaselor mele. m-am ridicat uşor spre cer, spre stelele ce sclipesc intens, cuprinsă de un fior rece, ce-mi trece prin şina spinării. nimic-ul acesta bizar de care sunt înconjurată mă ameţeşte. mă încurc în negrul gardurilor ce erau demult verzi, pline de viaţă, în gândul că odată erau toţi oamenii plini de zâmbete. ce s-a întâmplat cu ei? 

prea multe lucruri fără sens, aşa că am păşit şi am plecat înspre lună.

7 decembrie

Iată că visele poate nu sunt concepute doar pentru a fi ireale sau fantastice.
Noaptea a venit odată cu tot ce are cineva nevoie. O persoană cu care să te simţi bine, o mâncare bine pregătită şi cu dragoste, o muzică relaxantă şi apoi totul vine de la sine...  lipsă de reacţii, zâmbet incontrolabil şi stomacul gol.
Se spune că fluturii trăiesc doar o zi pe pământ... dar ziua aceea e una perfectă, în care fac tot ce ar putea face într-o viaţă întreagă un om, însă fiinţele umane nu se vor compara niciodată cu fluturii. Ei trăiesc atât de intens fiecare clipă, încât orice moment e o plăcere şi o bucurie de a trăi. Creierul nostru nu poate percepe "viaţa"; nu poate şi nu ştie să o trăiască. Noi minţim încă de la cele mai mici lucruri nesemnificative, până la lucruri ce ne-ar putea costa mai mult decât pierderea unui prieten. Noi înşelăm, dar nu ne place să fim înşelaţi, ne place să profităm de fiecare în parte. Noi nu suntem oameni, suntem nişte experimente, cu rarisim câteva reuşite în totalitate. Ştim să facem tot ce vrem, nu suntem interesaţi de ce se întâmplă lângă noi, doar pentru că vrem să demonstrăm lumii că suntem ceva ce defapt nu vom ajunge. Ştim şi vrem să plecăm cât mai departe de realitate, să ne despărţim de lumea care face rău, dar uităm că mai sunt şi persoane diferite, care ne vor binele, indiferent dacă acesta îi aduce vreun beneficiu sau nu, care şi-ar da viaţa pentru ca noi să putem trăi încă o zi. Noi ştim cu toţii să facem rău, am uitat cum e cu binele. Nouă ne e frică de moarte pentru că ne stingem din viaţă, nu mai vedem lumină sau nu mai simţim căldură. Într-o clipă totul devine rece, dar ceea ce noi nu ştim este că viaţa de după moarte e mai plăcută pentru cei ce acceptă.
Putem fi ceea ce ne dorim, sau putem fi mai presus de atât.

dimineaţa pasiunii albe

Astăzi m-am trezit cu o încercare de dimineaţă perfectă.
El a venit, mi-a adus o ceaşcă de cafea rece, căci aragazul şi-a făcut de cap cu mintea lui, ţinând în mână o ţigară făcută dintr-o hârtie. îmi şoptea la ureche, atingându-mi cele mai sensibile simţuri, în timp ce sufla fumul agale spre chipul meu abia renăscut. Am deschis ochii şi l-am văzut. Cele mai mici detalii mi-au sărit cel mai mult în ochi. Genele lui dese şi lungi, firul de păr ridicat şi bucuria din ochii săi. Mă liniştea, în timp ce eu îl sorbeam din priviri.
O dimineaţă aproape perfectă. Nu mi-am dorit nimic mai mult în viaţă decât lucruri simple, poate chiar banale.
Unul dintre aceste lucruri simple a fost o zi perfectă, pe care nu o trăisem decât o dată, cu mult timp în urmă. Fiecare clipă trecea mai repede decât de obicei când îi simţeam respiraţia fierbinte pe gâtul meu... Hmm, dragoste dis de dimineaţă. Lângă focul încins din şemineu, noi ne iubeam mai cu foc decât acesta, savurând fiecare moment, păstrându-i amintirea şi aroma într-un loc ştiut doar de noi. 
Te-aş putea privi ore întregi. Pe tine şi aluniţa ta de pe nas.Ţi-aş putea păstra zâmbetul dacă vreodată ai pleca, l-aş înrăma şi l-aş aşeza lângă mesajul din fiecare zi: "Azi o să-ţi meargă bine!" Am aruncat o privire scurtă mesajului, având un singur gând ca răspuns pentru ziua aceasta: "Nu mai spune?". Aş putea scrie un bilet mereu când mă răsfeţi, şi aş putea umple zece borcane până mâine. Dar oare...
M-ai putea iubi la fel?

un vis târziu

Nu era special, era doar o altă zi obişnuită. Ştiam că nu voi apuca vârsta de 50 de ani, şi am ştiut cu adevărat. Am visat, am trăit, am râs, am plâns-
...şi uite aşa a ajuns strada mea să-mi fie loc de veci. Cenuşa mea a fost împrăştiată pe iarba pe care m-am plimbat odată, pe sub pomii care mi-au oferit umbra lor cândva, peste trandafirii roşii pe care îi admiram pe vremuri, şi peste gardurile la care povesteam odată. Şi după ce prietenele mele şi-au luat rămas bun, a trecut o boare de vânt care a purtat în aer ceea ce mai rămăsese din mine. În timp ce mă uitam în jos spre lume, am început să mă îndepărtez de ea... M-am îndepărtat de gardurile albe, de maşinile de pe şosea, de ceştile de cafea şi de aspiratoare. M-am îndepărtat de toate acele lucruri care păreau atât de banale, însă când le pui la un loc, însumează o viaţă... o viaţă care a fost întradevăr unică în felul ei. Să vă spun ceva... nu e greu să mori când ştii că ai trăit din plin, iar eu am trăit din plin. O, cum am mai trăit!