Nu promit nimic

 Ştii ceva? Ştii cum e să aştepţi acel ceva, să tânjeşti după el... şi după ceva timp să simţi că îl pierzi uşor uşor deşi nici măcar nu e al tău? E idiot sentimentul.
 şi ... "iubesc pentru că nu am de ales".
Aştept...


Şi mai aştept...

"EL mă ţinea în braţe când visam urât..." El a avut grijă de mine să nu îmi fie frig, să nu îmi fie prea cald... El e pur şi simplu el. Sick of this bullshits. Îndelung am căutat prin toate colţurile lumii şi chiar daca pana acum tot nu l-am găsit... îmi lipseşte.
mi-am găsit brăţara, care până şi acum funcţionează şi parcă seamană cu bancul ăla sec: "Vine Ion acasa de la oras si zice catre Maria, hotarat:
- Marie, stinge lumina, trage perdelele si în pat iute.
- Ma Ioane, da’ mai am de lucru.
- Dac-am zis, am zis!
Vede Maria ca n-are încotro, se conformeaza. Se pune si Ion în pat, trage plapuma peste ei si zice:
- No, acum Marie, sa-ti arat ce ceas fosforescent mi-am cumparat.

Oare ace el de undeva mă iubeşte? dar eu nu cred. -De ce nu cred?
No xoxo tonight. Only for him wherever or whoever he is.